Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator

EXPOZIȚII

Natura statică în Colecţia de Artă Plastică a muzeului din Deva, Ediţia I

EXPOZITII
afis20230513
Data: Sâmbătă, 13 Mai 2023 14:00

Locație: Palatul Magna Curia Deva  |  Oraș: Deva

 

Natura statică în Colecţia de Artă Plastică a muzeului din Deva, Ediţia I

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită sâmbătă, 13 mai 2023, ora 14.00, să participaţi la vernisajul expoziţiei „Natura statică în Colecţia de Artă Plastică a muzeului din Deva, Ediţia I”. Vernisajul se va desfăşura în cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, în sălile de expoziţie destinate Artelor Vizuale ale Palatului Magna Curia din Deva.

„Expoziţia intitulată «Natura statică în Colecţia de Artă Plastică a muzeului din Deva, Ediţia I» valorifică educaţia vizuală din spaţiul modern şi propune să încânte publicul vizitator, cu tablouri de înaltă ţinută artistică, pictate de către artişti plastici români care s-au format şi s-au remarcat în spaţiul interbelic. Expoziţia este dedicată promovării patrimoniului muzeal, iar în deschidere va cuvânta în calitate de invitat de onoare doamna dr. Doina Ionescu Reghiş, artist plastic – Filiala Deva a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Pentru realizarea catalogului de expoziţie şi pentru organizarea evenimentului expoziţional, din grandioasa Colecţie de pictură a muzeului, sunt selectate lucrări realizate de către artişti moderni şi contemporani cu renume în domeniul Artelor Plastice: Francisc ŞIRATO, Janos Z. MOLNAR, Dumitru GHIAŢĂ, Nicolae IRIMIE, Ileana RĂDULESCU, Constantin DIPŞE, Spiru CHINTILĂ, Nicolae BARCAN, Brăduţ COVALIU, Alma REDLINGER, Vera MARCU, Ervant NICOGOSIAN, Ioan Axente BOZEŞAN, Aurel NEDEL.

Tematica naturii statice este de factură realistă, iar tablourile au fost realizate în funcţie de formarea, inspiraţia şi specializarea fiecărui artist plastic. Lucrările sunt semnate de artişti consacraţi, ale căror creaţii dezvăluie spiritul vizionar şi amprenta originală a fiecărui expozant cu zbuciumul, simţirile şi frământările personale.

Compuneri insolite relevă trăiri profunde şi stări de spirit surprinse cu spontaneitate sau pe parcursul mai multor şedinţe de studiu aprofundat, pe suprafaţa de lucru, în diverse ipostaze şi reprezentări, cu conţinut expresiv, realist sau stilizat.

Creațiile abundă de motive individualizate prin pensulaţia vibrantă, prin tuşe decorative sau gestuale, prin stăpânirea unui desen riguros, sau prin căutările şi semnificaţiile coloristice, prin liniatura degajată a unor trasee studiate, care dezvăluie structura compoziţională. Expoziţia sintetizează variate motive plastice şi prezintă autenticitatea tradiţională, evoluţia modernităţii şi realităţile spaţiului contemporan.

Cu ocazia evenimentului desfășurat de Noaptea muzeelor aduc mulţumiri întregului colectiv muzeal şi îmi exprim consideraţia pentru bunăvoinţa şi contribuţia artiștilor la arta modernă şi contemporană românească, pentru iniţiativa şi perseverenţa membrilor echipei de realizare din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva: conservator Grigore Adrian Urechiat, conservator Adrian Stroia, conservator Gabriel Marius Rus, conservator Luana Cosette Stâncel, analist Călin Ionel Ştefan, referent Demian Daniela, analist Dorina Dan; echipa tehnică: Posteucă Constantin şi Ion Bianga, care au participat la organizarea şi finalizarea eficientă a proiectului expozițional. Pentru grafica de catalog aduc mulţumiri domnişoarei profesor Dorina Maria Pantea şi colectivului de la Editura Mega din Cluj-Napoca pentru tiparul de excepţie imprimat catalogului de expoziţie”
relatează curatorul expoziţiei, muzeograf dr. Diana Loredana Pantea, Secţia Istorie şi Artă.

Vă așteptăm cu drag!

 

Status
Expoziție temporară
Adresă
Muzeul Civilizației Dacice și Romane, 39, Strada 1 Decembrie 1918, Centrul Vechi, Deva, Hunedoara, 330005

 

Hartă


  • muzeucdr.deva@gmail.com