COMPARTIMENTUL EVIDENŢĂ
Una din principalele funcţii ale oricărui muzeu este constituirea științifică, evidența, documentarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului muzeal.
Compartimentul de Evidenţă a fost înfiinţat în anul 2006, având în componenţă trei conservatori ce se află în subordinea și coordonarea directă a directorului științific. Aşa cum îi spune şi numele are ca misiune evidența, protejarea și conservarea patrimoniului muzeal. Misiunea Compartimentului de Evidență este aceea de a se asigura că generaţiile viitoare vor beneficia de o situație cât mai exactă a bunurilor care fac parte din patrimoniul muzeului. Acest lucru este posibil prin conservarea preventivă, care implică anumite măsuri și acțiuni ce trebuie impuse de conservator încă de la intrarea bunurilor în patrimoniul muzeului și până la expunerea, depozitarea sau itinerarea bunurilor de patrimoniu mobil.
Principala activitate a compartimentului este evidența bunurilor care fac parte din patrimoniul muzeal, ținută în Registrul Inventar General, în paralel cu Registrului Inventar Special și totodată, după noile reglementări în vigoare și în sistem informatizat. O nouă sarcină a compartimentului este aceea de a fotografia fiecare obiect din colecțiile muzeului pentru introducerea lor în Registrul Inventar Digital.
Membrii compartimentului fac parte din comisiile de recepție, evaluare și inventariere a patrimoniului muzeal și asigură asistență de specialitate privind Normele de conservare a patrimoniului.
Îmbogățirea colecțiilor muzeului se face prin descoperiri arheologice, achiziții, donații și bunuri provenite prin Direcția pentru Cultură, Culte, Patrimoniu și Poliția pentru protejarea patrimoniului din Județul Hunedoara.
Pe lângă activitatea de evidență, compartimentul participă și colaborează cu alte muzee la acțiuni știintifice și expoziții itinerante. Asigură documentația necesară și totodată condițiile de conservare în timpul transportului bunurilor.
Activitatea conservatorilor din cadrul compartimentului este intensă și permanentă, preocupându-se de inregistrarea, evidența, conservarea patrimoniului și punerea în valoare a patrimoniului muzeal.
Din anul 2024, compartimentul este asimilat de Secția de Restaurare, Inevstigații, Conservare, Evidența Patrimoniului.