Prezentarea „Secvențe culturale islandeze” în cadrul inițiativei bilaterale STORYTELLING IN MUSEUMS
Locație: Palatul Magna Curia | Oraș: Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva vă invită luni, 18 noiembrie 2024, orele 10.00, în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia, la o întâlnire de poveste cu peisajele selenare și oamenii calzi ai Islandei, așa cum au fost văzute și cum i-a cunoscut colegul nostru, Cătălin Cristescu. Prezentarea Secvențe culturale islandeze a rodit în urma vizitei de studiu la care a luat parte între 27 octombrie - 3 noiembrie 2024 și care a fost organizată prin Programul RO-Cultura în cadrul inițiativei bilaterale STORYTELLING IN MUSEUMS, oportunitate oferită prin EEA and Norway Grants / Granturi SEE & Norvegiene.
Vă așteptăm!
STORYTELLING IN MUSEUMS este o inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțată cu sprijinul Granturilor SEE 2014– 2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.