Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator
  • muzeucdr.deva@gmail.com
   Selectați limba română  Selectați limba engleză

LARHIVE1 ENG 2023ARHIVA 1ENG 2022ARHIVA 1ENG 2021ARHIVA 1ENG 2020ARHIVA 1ENG 2019ARHIVA 1ENG 2018ARHIVA 1ENG 2017ARHIVA 1ENG 2016


 

Exponatul lunii Aprilie 2016: Cană de propagandă din timpul primului război mondial

Exponatul lunii Aprilie 2016: Cană de propagandă din timpul primului război mondial

  • Data:  - 
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2016, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii aprilie 2016 face parte din colecția de Istorie Modernă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, fiind reprezentat de o cană de propagandă din timpul primului război mondial.

Astfel de obiecte erau folosite de propaganda militară atât pentru a îndemna tinerii să se înroleze în armată, cât și pentru a populariza ideea alianțelor „indestructibile”, alături de căni fiind utilizate batiste brodate, cărţi postale, schiţe, fotografii panoramice etc.

Cana de propagandă expusă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane provine din Imperiul Austro-Ungar, fiind fabricată din porţelan alb, cu toartă, și are o înălţime de 9 cm, diametrul gurii de 8 cm iar diametrul bazei de 5,5 cm, rezultând o formă tronconică.

Baza este ornamentată cu o bandă de decor în relief, iar deasupra acesteia se află o alta compusă din culorile rosu-alb-verde, reprezentând steagul ungar, arătând de fapt poziţia de egalitate pe care Ungaria o avea în cadrul alianţei.

Însă punctul de atracţie îl constituie cei doi împăraţi și aliaţi Franz Joseph si Wilhelm al II-lea, prezentaţi în două medalioane poziţionate faţă în faţă, în partea centrală a canei.

Împăraţii aliaţi în blocul Puterilor Centrale poartă uniforme militare de ceremonie, completate cu ordine și decoraţii.

Fiecare medalion este mărginit de steagul statului căruia îi aparţine conducătorul, respectiv Austro-Ungaria și Germania.

Produse în număr mare în timpul Primului Război Mondial, cănile de propagandă, pe care azi le mai putem vedea doar în colecţiile muzeale, ne transmit peste timp, imagini document ale alianţei fostelor imperii din centrul Europei.

  • muzeucdr.deva@gmail.com