- Data:
- Locatia : Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39 - Palatul Magna Curia
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 august 2017, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”: "Poezii culese de Ioan Ioanichie Olariu de Gurasada", piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
______________________________________________________________________________________Manuscrisul Poezii culese de Ioan Ioanichie Olariu de Gurasada este alcătuit din 82 de texte în versuri culese, create sau adaptate de autorul culegerii, între acestea găsindu-se creații populare, poezii patriotice sau cu subiect istoric, versuri de dragoste, scrise după moda vremii, în maniera poeților preromantici și romantici.
Volumul de poezii se prezintă într-un carnet manuscris de 221 de pagini, dintre care 173 scrise cu cerneală neagră și 48 de file albe, având dimensiunile 14x9 cm și coperți din carton. Exemplarul este conservat în Biblioteca documentară a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și a intrat în colecție în anul 1980 prin achiziție.
Autorul culegerii de versuri, Ioanichie Olariu (1840-1914), s-a născut în localitatea hunedoreană Gurasada, fiind descendentul unei familii hunedorene de cărturari care a dat preoți, dascăli, funcționari, avocați. Majoritatea au avut preocupări legate de carte, de scris, de colecționarea de cărți, făcând parte dintre acei români transilvăneni care constituiau elita națională a secolului al XIX-lea. Ioanichie Olariu a continuat tradiția familiei sale, fiind la rându-i învățător în localitatea natală, iar mai târziu îndeplinind funcția de prim-grefier și director al Tribunalului din Deva. Educația primită, dar și exemplul înaintașilor săi, i-au imprimat cultul pentru limba română, pentru istoria și tradițiile românești, fiind un fervent susținător al cauzei naționale.