- Data :
- Locatia : Palatul Magna Curia, bd. 1 Decembrie, nr. 39
Plecarea atât de timpurie la cele veșnice a Preasfințitului Părinte Gurie, Întâiul Episcop al Devei și Hunedoarei, a îndurerat miile de credincioși ortodocși, și nu numai, din județul Hunedoara. Tristețea și durerea au pus stăpânire pe inimile noastre și acum ne străduim să aflăm alinare în credință și trăire curată.
Pentru a nemuri amintirea celui care a fost Preasfințitul Părinte Gurie, la 40 de zile de la grăbita trecere a acestuia la Domnul, Consiliul Județean Hunedoara, în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei, împreună cu Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, organizează cu emoție și smerenie o manifestare comemorativă intitulată „LUMINA DIN VEȘNICIE”.
Gazda acestui eveniment, care se va întinde pe durata a trei zile (26-28 noiembrie 2021, orele 10-18), va fi Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (Sala Șemineului).
Într-o ambianță de înaltă spiritualitate și trăire creștină, cei care vor dori să afle mai multe despre personalitatea luminoasă a celui care a fost Preasfințitul Părinte Gurie vor putea să vizioneze un foarte interesant film despre cei 12 ani de arhipăstorire a sa în Episcopia Devei și Hunedoarei.
Expoziția cu titlul „Slova ce ne-a rămas...” va cuprinde cărți și alte scrieri apărute sub semnătura Preasfințitului Părinte Gurie, lucrări care pun în lumină solida pregătire teologică, erudiția și iubirea adâncă față de dreapta credință.
Zeci de fotografii pe care sunt imortalizate momente din activitatea Preasfințitului Părinte Gurie vor întregi tabloul evenimentelor menite să păstreze în neuitare figura luminoasă a Întâiului Episcop al Devei și Hunedoarei.
Aceste trei zile vor oferi un minunat prilej de înălțare sufletească tuturor celor care vor dori să se simtă aproape de unul dintre cei mai iubiți ierarhi ai sfintei Biserici Ortodoxe care, de acolo de Sus, continuă să ne iubească și să ne îndrume pașii.