Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator
  • muzeucdr.deva@gmail.com
   Selectați limba română  Selectați limba engleză

LARHIVE1 ENG 2023ARHIVA 1ENG 2022ARHIVA 1ENG 2021ARHIVA 1ENG 2020ARHIVA 1ENG 2019ARHIVA 1ENG 2018ARHIVA 1ENG 2017ARHIVA 1ENG 2016


 

Exponatul lunii Septembrie 2016: Brăţară sau verigă cu semi-ove ce aparţine cultural civilizaţiei celtice

Exponatul lunii Septembrie 2016: Brăţară sau verigă cu semi-ove ce aparţine cultural civilizaţiei celtice

  • Data: 
  • Locatia : Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 septembrie 2016, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii septembrie 2016 face parte din colecția veche de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, însă condiţiile în care a fost descoperit nu sunt cunoscute, unica precizare referindu-se la locul de proveniență: zona Uroi.

Piesa, cunoscută în literatura de specialitate ca brăţară sau verigă cu semi-ove, aparţine cultural civilizaţiei celtice, fiind răspândită pe un areal ce cuprinde Boemia, Moravia, Ungaria, Elveţia, Marna şi Transilvania.

Brăţara expusă este, momentan, artefactul de acest tip descoperit în cea mai sudică zonă din Transilvania. Asemenea brăţări provin din descoperiri funerare şi se purtau fie la mână, fie la gleznă, exclusiv de femei, deseori având în inventar și lănțişoare de bronz pentru gât şi centură din fier pentru talie.

Brăţara de la Uroi a fost confecţionată prin turnare, două dintre semi-ove fiind turnate împreună, iar a treia – separat. Dimensiunile piesei indică probabilitatea ca această podoabă să fie destinată purtării pe gleznă. Piese de acest tip sunt caracteristice pentru perioada La Tène-ului mijlociu în Bazinul Carpatic (sec. III-II î.Hr.), în timp ce în zona occidentală de răspândire a civilizaţiei celtice ele lipsesc cu desăvârşire.

  • muzeucdr.deva@gmail.com