Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator

PRIMA EXPOZIȚIE GĂZDUITĂ DE CASTELUL NOPCSA DIN SĂCEL

EXPOZITII
Afis_ExpoNopcsa
Data: Luni, 01 Septembrie 2025 12:00

Locație: Castelul Nopcsa, localitatea Săcel, nr. 114, comuna Sântămăria Orlea  |  Oraș: Săcel

 

 

🏰 Castelul Nopcsa – O călătorie prin timp în Țara Hațegului 🏰
 
📅 Începând cu 1 septembrie 2025, Consiliul Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită la un moment istoric: deschiderea primei expoziții temporare găzduite de Castelul Nopcsa din Săcel, Țara Hațegului.
 
Acest pas simbolic marchează renașterea unui monument de patrimoniu cu o istorie fascinantă, legat de familia Nopcsa și de tradiția culturală a județului Hunedoara. După 145 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara (1880), reședința familiei Nopcsa se redeschide ca spațiu muzeal dedicat comunității și vizitatorilor din întreaga lume.
 
✨ Programul evenimentului (1 septembrie 2025):
🔹 Ora 12:00 – Slujba de binecuvântare (Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei)
🔹 Ora 12:30 – Cuvânt de deschidere: Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara
🔹 Ora 12:45 – Alocuțiune: Liliana Țolaș, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva
🔹 Ora 13:00 – Vernisajul expoziției inaugurale „Castelul Nopcsa – O călătorie prin timp în Țara Hațegului”
 
📍 Unde: Castelul Nopcsa (Castelul din Săcel), str. Castelului, nr. 60, localitatea Săcel, comuna Sântămăria Orlea, județul Hunedoara
 
👉Intrarea este liberă.
 
Vă așteptăm să descoperiți poveștile unei familii care a marcat istoria Transilvaniei și să vă bucurați de un spațiu muzeal unic, integrat în circuitul cultural și turistic al județului Hunedoara.
 
* * *
 
🎨 Expoziție-eveniment la Castelul Nopcsa: Goya și Dali, controverse
 
Muzeul Civilizației Dacice și Romane deschide oficial porțile Castelului Nopcsa cu o expoziție de excepție: „Goya și Dali, controverse”.
👉 Gravurile lui Francisco de Goya – din seriile Capricii, Tauromaquia și Dezastrele Războiului – se întâlnesc, pentru prima dată în acest spațiu, cu reinterpretările fascinante semnate de Salvador Dalí, inspirate din aceleași teme.
🔹 Goya, vizionar și critic al societății secolului XVIII, surprinde prin satiră, forță morală și mesaj artistic atemporal.
🔹 Dalí, maestru al suprarealismului, reinterpretează Capriciile prin stilul său unic, transformând gravurile clasice în opere pline de simboluri fantastice și imagini tulburătoare.
✨ Această expoziție inedită oferă o șansă unică vizitatorilor de a descoperi, într-un dialog vizual, asemănările și diferențele dintre doi mari artiști spanioli care au schimbat istoria artei.
📌 Expoziția este curatoriată de Alexandru Constantin Chituță și reunește lucrări din colecția av. George Șerban, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal și SCAF – Festivalul Internațional de Artă Contemporană Sibiu.
📅 Nu ratați ocazia de a păși în universul fascinant al celor doi mari maeștri ai artei europene, chiar în inima Castelului Nopcsa.
 
*   *   *
 
🎨✨ Castelul Nopcsa își deschide porțile cu artă de excepție! ✨🎨
Cu ocazia inaugurării Castelului Nopcsa, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită la o expoziție-eveniment dedicată marelui artist Mircia Dumitrescu. Veți descoperi seriile de grafică „Existență” și „Sămânța și moartea cu posibilitatea apariției ucenicului vrăjitor” – lucrări profunde, încărcate de simbol și emoție.
🖼️ Expoziția este curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, cu sprijinul Muzeului Național Brukenthal și al SCAF – Festivalul Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu.
📍 Vă așteptăm să explorați universul artistic al lui Mircia Dumitrescu în decorul impresionant al Castelului Nopcsa!
 
 
 
 
 
 *   *   *
 
✨Castelul Nopcsa din Țara Hațegului a renăscut astăzi ca spațiu muzeal! 🏰
 
Am deschis împreună expoziția inaugurală „Castelul Nopcsa: O călătorie prin timp în Țara Hațegului”, realizată cu profesionalism și dăruire de:
Rus Marius-Gabriel – Conservator opere de artă și monumente istorice
Grigore Urcheat- Conservator opere de artă și monumente istorice
Ștefan Lăcrămioara Georgeta – Muzeograf
Dr. Pantea Diana – Muzeograf
Cărăbeț Dorin – Referent de specialitate
Călin Ștefan – Analist
 
🌟 Ziua a fost îmbogățită și de inaugurarea a două expoziții-eveniment de prestigiu:
🎨 Mircia Dumitrescu – „Existență” și „Sămânța și moartea cu posibilitatea apariției ucenicului vrăjitor”, lucrări profunde, încărcate de simbol și emoție.
🎭 „Goya și Dali, controverse” – o întâlnire unică între gravurile lui Francisco de Goya (Capricii, Tauromaquia, Dezastrele Războiului) și reinterpretările fascinante semnate de Salvador Dalí.
Ultimele două sunt curatoriate de Alexandru Constantin Chituță, cu sprijinul Muzeului Național Brukenthal și al SCAF – Festivalul Internațional de Artă Contemporană Sibiu.
 
🙏 Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la acest moment istoric pentru patrimoniul și cultura județului Hunedoara.
 
📸 Vă invităm să descoperiți emoția zilei în imagini!
 
 
 
 
 

 

Status
Expoziție permanentă
Adresă
Săcel, Sântămăria-Orlea, Hunedoara, 337446

 

Hartă


  • muzeucdr.deva@gmail.com