AVRAM IANCU - OMUL: Copilăria lui Avrămuț
Locație: MCDR | Oraș: Brad
Copilăria lui Avrămuț
Avrămuț crescu repede alături de fratele său Ion, care era cu patru ani mai mare decât el, în gospodăria bine închegată și rânduită a părinților săi, o gospodărie de oameni înstăriți, se poate spune, pentru locurile și vremurile acelea. Alisandru, tatăl celor doi copii, era gornic, adică, supraveghetor al pădurilor și jude sătesc. El avea în gospodărie 12 boi de jug, 4 cai, 70 de oi, 30 de porci și 8 stupi, câteva pășuni și ceva pământ arabil, dar și moara Inceștilor. Făcea și cărăușie, care îi aducea venituri frumoase.
Încă de foarte mic, Avrămuț participa cu bucurie și entuziasm, după puteri, la treburile din gospodărie. Și creștea vesel, isteț și energic în tot ceea ce întreprindea. Și creștea vegheat de măreția muntelui Găina și a stenilor de piatră din jurul satului, înconjurat de pădurile întinse și fremătătoare din jur, de poienile înmiresmate smălțuite de flori, în susurul zglobiu al izvoarelor reci de munte, trăgându-și în cuget din toate acestea, dârzenia, verticalitatea, semeția, dar și blândețea și omenia.
Îmbrăcat în cămașa lungă de cânepă albită, încins cu un chimir de piele frumos lucrat, cu o pălărioară neagră împodobită cu ciucuri de lânică roșie pe cap, să-l apere de soare și vânt, desculț sau cu opinci în picioare, după vreme, alerga de colo-colo fără odihnă, ca orice copil sănătos, după mingea făcută de el din piele de vită umplută cu păr. Și niciunul dintre băieții satului nu-l întrecea în joaca aceasta, pentru că în el clocotea viața și sănătatea.
Mereu se lua la întrecere cu copiii din vecini sau cu verișorii săi, pe coastele din fața casei, sau prin ascunzișurile râpei de peste vale, cățărându-se și ascunzându-se prin cotloanele sălbatice ale Pietrei Albe, asemănătoare unor turnuri fumurii de catedrală. Iar vara, toți copiii se bălăceau cu zgomot și veselie mare în undele reci ale pârului din spatele casei sau în iazul morii. Avrămuț era neîntrecut la prinsul păstrăvilor cu mâna de prin bulboane, de sub lespezile mari de piatră, dar pescuia și cu undița.
Într-o zi, fu întrerupt din joacă de țipetele femeilor ce se auzeau pe uliță în jos. Alergă cât îl ținură picioarele să vadă ce se întâmplă, însă scena la care asistă îi umplu ochii de lacrimi și sufletul de jale și încrâncenare.
În uliță văzu cum pandurii o târau pe Anuța, o văduvă cu trei copii mici, împingând-o și înghiontindu-o. În acest timp, copiii, cu mâinile lor mici, se agățau urlând cu disperare de hainele mamei, fiind aruncați cât-acolo de oamenii stăpânirii. Femeile din vecini venite în grabă, strigau și plângeau disperate.
În timp ce unul dintre panduri citi ceva într-o limbă greu de înțeles pentru Avrămuț la vârsta aceea, ceilalți o legară repede pe femeie de unul dintre frasinii din dunga drumului, și începură să-i care la vergi pe spinare. Curând cămașa se făcu zdrențe care se înroșiră, apoi se năclăiră de sânge. Femeia la început strigă și plânse, apoi glasul îi deveni tot mai slab…
Pandurii își terminară treaba, dezlegară femeia care căzu mototol la rădăcina copacului, după care plecară.
- Tulai, Doamneee! Ce-or putut-o cilăvi (răni, lovi)! Nu i-ar răbda pământul, să-i rabde! se tânguiau femeile, în timp ce o duceau spre casă… 25 de vergi pântru o sarcină de lemne din pădurea ce-o fost odată tătă a noastă? Nu-i mai de trăit, pă pământul ăsta!
Ca din pușcă, Avrămuț plecă spre casă cu ochii scăldați în lacrimi.
- Tată, nu-i bună rânduiala de acum! Trebuie schimbată! Nu-i drept ca unii să moară de flămânzi, iar alții să crape de sătui!
- Bine, i-a răspuns tatăl, dar cum? Hei, măi băiete, Dumnezeu să ne ferească de sărmanul bogat și de foamea sătulului. Atunci e de rău…!
Strângând din pumni, Avrămuț plecă trist pe malul pârâului, unde se tot gândi și frământă cum să facă lumea mai bună și mai dreaptă.
Iar mai târziu, în tinerețe, chiar a încercat, crezând că va reuși să schimbe legile nedrepte ale lumii.
Surse bibliografice: Ștefan Pascu, Horia Ursu, Silviu Dragomir (Avram Iancu)
Monica Cecilia Dușan, Muzeograf
Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad
Suntem la episodul 
al unui alt „serial” on-line, AVRAM IANCU. OMUL, în legătură directă cu anul aniversar al Crăișorului!
„Serialul” cuprinde scrierile 
colegei noastre, muzeograf Monica Dușan, atât de minunat alcătuite, într-un limbaj arhaic, plăcut văzului și auzului, preluat din acele timpuri!
Primul episod a fost săptămâna trecută, despre „Cum a venit pe lume Avrămuț!”, iar azi continuăm cu:
„Copilăria lui Avrămuț”:
„Avrămuț crescu repede alături de fratele său Ion, care era cu patru ani mai mare decât el, în gospodăria bine închegată și rânduită a părinților săi, o gospodărie de oameni înstăriți, se poate spune, pentru locurile și vremurile acelea (…). Îmbrăcat în cămașa lungă de cânepă albită, încins cu un chimir de piele frumos lucrat, cu o pălărioară neagră împodobită cu ciucuri de lânică roșie pe cap, să-l apere de soare și vânt, desculț sau cu opinci în picioare, după vreme, alerga de colo-colo fără odihnă, ca orice copil sănătos, după mingea făcută de el din piele de vită umplută cu păr. Și niciunul dintre băieții satului nu-l întrecea în joaca aceasta, pentru că în el clocotea viața și sănătatea (…). Într-o zi, fu întrerupt din joacă de țipetele femeilor ce se auzeau pe uliță în jos. Alergă cât îl ținură picioarele să vadă ce se întâmplă, însă scena la care asistă îi umplu ochii de lacrimi și sufletul de jale și încrâncenare. În uliță văzu cum pandurii o târau pe Anuța, o văduvă cu trei copii mici, împingând-o și înghiontindu-o. În acest timp, copiii, cu mâinile lor mici, se agățau urlând cu disperare de hainele mamei, fiind aruncați cât-acolo de oamenii stăpânirii. Femeile din vecini venite în grabă, strigau și plângeau disperate. (…) ”-Tată, nu-i bună rânduiala de acum! Trebuie schimbată! Nu-i drept ca unii să moară de flămânzi, iar alții să crape de sătui!”