Avram Iancu - Marea Adunare de la Blaj

Avram Iancu - Marea Adunare de la Blaj

În cele din urmă sosise și ziua cea mare a mult așteptatei Libertăți. O zi născută din alte zeci de mii de zile trăite de iobagi în întuneric, chinuri, foamete și sărăcie. O zi udată veacuri de-a rândul cu lacrimile, sângele și durerile celor mulți și oropsiți.

Și iată-i astăzi, mărșăluind în șiruri nesfârșite, îmbrăcați în haine albe de sărbătoare, unii purtând drapele pe care stă scris: 15 mai 1848. Pace! Libertate! De pe toți munții, de pe toate văile și șleaurile curg la vale spre Câmpia Blajului puhoaie nesfârșite de oameni… Unii pe jos, alții călare sau în căruțe. Sunt români din toate colțurile Transilvaniei, chiar și din Principate, dar lor li s-au alăturat și iobagii maghiari și sași. Chipurile le radiază de o bucurie fără margini. Par îmbrăcate în razele unui soare primăvăratec. Sunt razele acelui Soare al Libertății, așteptat, visat, dorit de zeci de generații de iobagi. Atunci când fac popasuri, aceste mulțimi încing hore ale bucuriei. De la brâu își scot fluierele și cântă, și chiuie acești năpăstuiți de răsună munții și văile, iar apoi încing hore vesele și înfocate precum viforul iernii.

Toate eforturile autorităților de a împiedica această adunare au fost anulate de dorința nestăvilită de libertate a iobagilor. Nu au fost intimidați nici de furcile ridicate la marginea satelor, nici de amenințările, arestările, abuzurile și execuțiile întreprinse de autorități. Iar pentru a-i motiva și organiza, săptămâni de-a rândul, ziua și noaptea, Iancu a colindat sate și cătune, a străbătut munți, dealuri, păduri și văi. El le-a spus că ziua Libertății e aproape, dacă vor fi uniți, curajoși și tari ca stâncile din jur, în cererile lor. Destul a muncit și chinuit neam de neamul lor pe brazdele domnilor fără nici o plată. A sosit vremea să-și ia pământul înapoi. Cuvintele lui înflăcărau mulțimile și le ajungeau drept la suflet, oblojindu-le și alinându-le durerile vechi, pentru că Iancu știa să le vorbească pe înțeles, doar era ieșit din rândurile lor, le cunoștea sufletul, bucuriile și necazurile. Cuvintele lui îi entuziasmau și-i fericeau, de aceea, l-ar fi urmat și-n foc, cu prețul vieții. De aceea, coborau acum spre Blaj cu bucurie și speranță nestăvilită.

Toată primăvara Iancu, împreună cu Balint, Buteanu, Clemente Aiudeanul și alți fruntași au colindat satele. Uneori, la miezul nopții, Iancu și Clemente, precum două năluci, erau văzuți trecând în galopul cailor dintr-un sat în altul. Iancu nu numai că i-a încurajat pe moți să-și ceară drepturile, dar în aceste luni i-a și organizat în vederea unei apărări armate, ca răspuns la înființarea în martie a gărzilor maghiare și săsești înarmate cu până la 5.000 de puști și a amenințărilor adresate de Nemegyei, administratorul Zlatnei:

- Dacă nu ascultați, voi aduce într-adevăr, soldați secui, și dumneata știi cât de sălbatic se poartă aceștia^[1], îl amenințase el pe Iancu.

- În acest caz și moții vor deveni sălbatici^[2], îi răspunsese Iancu. Și mai sper, că ne vom dobândi drepturile ce ni se cuvin cu armele minții iară nu cu bâta. Căci lupta va fi inegală: voi aveți arme, noi doar bâte și topoare. Dar victoria va fi a noastră, pentru că și dreptatea este de partea noastră, și pe deasupra suntem mulți, mulți ca cucuruzul brazilor, sîntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi^[3].

De aceea, Iancu devenise unul dintre cei mai primejdioși dușmani și se pusese premiu pe capul său.

Însă acum, la Blaj, se poate vedea cu adevărat rezultatul atâtor luni de febrilă zbatere a lui Iancu și a celorlalți fruntași români. Iancu și Buteanu coboară din munți în fruntea a 10.000 de moți organizați și disciplinați precum o armată de frunte, în acordurile marșului pus pe melodie de Begnescu, aceasta fiind o pastișă după opera Tancred de Rossini: Astăzi cu bucurie românilor veniți/Pe Iancu în Câmpie/Cu toți să-l însoțiți!”

Și într-adevăr, Iancu intră în Blaj cu o aură în jurul său de mare comandant militar. La vederea sa, chipurile uscățive ale țăranilor, arse de soare și supte de suferințe se luminau, parcă întinerind. Sumanele și căciulile zburau aruncate în aer, iar din piepturile lor țâșneau chiote puternice. El devenise garantul libertății lor.

Dar de-a dreptul uluitor a fost pentru toți cei prezenți, modul de organizare și aranjare a țăranilor de la Adunarea de pe Câmpia Libertății, sub îndrumarea lui Iancu. Astfel, cei aproape 40.000 de participanți se orânduiesc parcă fără nici un efort, sub formă de stea uriașă, într-o ordine perfectă.

Generalul Schurter care era prezent acolo pentru a folosi la nevoie forța armată, urmărind cum se aranjează rapid, eficient și într-un mod ordonat această mulțime imensă, a exclamat plin de admirație:

- De când sunt am văzut mai multe adunări populare în Alsacia, Elveția și în alte locuri, dar adunare de popor atât de numeroasă, care să fie condusă cu atâta loialitate, să demonstreze atâta cultură și atâta seriozitate, atât nobil entuziasm, n-am văzut în toată Europa^[4].

Într-o atmosferă de solemnitate, entuziasm nemărginit, emoție și efervescență, ordine și sobrietate, la Blaj, națiunea română se proclamă națiune de sine stătătoare. Iar a doua zi sunt votate cele 16 puncte cu cererile românilor, care vor fi trimise către împăratul și Dietei de la Cluj.

Odată stabilite și aprobate cererile românilor, fruntașii lor, Bărnuțiu, Barițiu, Iancu, Papiu, Buteanu și alții sunt purtați pe umeri de poporul adunat, ca niște odoare de mare preț. Iar entuziasmul mulțimii atinge cote maxime, atunci când Iancu le întărește speranța în obținerea dreptății prin cuvinte simple, dar convingătoare:

- Uitați-vă pe câmp, românilor. Suntem mulți, ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi.

Doar prin câteva cuvinte Iancu le-a întărit speranța în victoria dreptății, punând lupta lor sub protecție divină.

^[1] Silviu Dragomir, Avram Iancu, București, 1965, p. 37.

^[2] Ibidem.

^[3] Ibidem, p. 47.

^[4] Horia Ursu, Avram Iancu, București, 1966, p. 80.

Monica Cecilia Dușan, Muzeograf

Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad