COMUNICAT
REFLECŢII ASUPRA MUZEULUI ŞI A NOII MUZEOLOGII
Astăzi, când muzeologia europeană, şi nu numai, cunoaşte noi abordări şi redimensionări, spaţiul muzeal românesc încearcă, dacă nu să progreseze, cel puţin să ţină pasul cu noile restructurări ale domeniului. După anii 1970-1980, muzeologia primește o serie de impulsuri majore care conduc la o vizibilă înnoire şi revigorare a reflecţiei muzeologice, îndeosebi în Franţa, care va pune bazele unei noi mişcări, așa numita „noua muzeologie”, fundamentată pe ideile lui Georges Henri Rivière, de unde ulterior va fi importată și de alte ţări. Încă de la apariția sa au existat dezbateri puternice asupra definiției și domeniului, ceea ce demonstrează interesul tot mai mare al specialiștilor faţă de muzeologie şi de instituția muzeală, dar şi importanţa tot mai mare acordată rolului său social și cultural-educativ.
Muzeologia a fost permanent racordată la schimbările apărute în diversele domenii ale științeisau alesocietății, ceea ce a dus cu timpul la aspirațiile intrării sale în rândul științelor şi la o reașezare a domeniului muzeal, atât sub aspect teoretic, cât mai ales practic.
Astfel, progresele apărute în sfera tehnologiei tot mai sofisticate a făcut ca interesele specialiştilor de muzeu să se coreleze tot mai mult cu noile tehnologii, cu noile tendinţe din cercetarea psihologică, sociologică, lingvistică, epistemologică, artistică, antropologică, filozofică, istorică sau educaţională. Şi acest fapt este transpus în cadrul interpretării şi re-interpretării obiectului de muzeu, a spaţializării sale într-un nou context, cel muzeal, al interpretării sale ca vehicul al informaţiilor către vizitator, ca o reală media purtătoare de educaţie şi instrucţie. Sau în spaţiul expoziţional care se inventează şi re-inventează cu fiecare expoziţie în care apar noi concepte ca cele de spaţiu discursiv, ludic, retoric, în care scenografia şi expografia apar în noi lumini şi relaţii, în care cunoaşterea şi educaţia se îmbină armonios iar vizitatorul este invitat cu eleganţă să imerseze în noua lume care i se derulează prin faţa ochilor şi căruia, pentru o ghidare cât mai apropiată de viziunea proiectantului, i se pun la dispoziţie ajutoare de interpretare cât mai sofisticate. Astfel, muzeul a devenit în ultimii ani o veritabilă media, un spațiu în care vizitatorul interacționează cu obiectele, interacționează cu ceilalţi, interacționează cu el însuși și, cel mai important, comunică. De aici şi transformarea muzeului într-o media în care comunicarea are loc între receptor, identificat cu publicul vizitator şi emiţător, adică muzeul, dimensiunea comunicațională devenind astfel o preocupare prioritară.
O importanță deosebită este acordată medierii culturale în cadrul muzeului, a diseminării informației de specialitate îmbrăcată în aspecte atractive pentru publicul vizitator, care trebuie să plece nu numai încântat, ci și îmbogățit din spațiul muzeal. Astfel, mediatorii culturali au sarcina de a pune la dispoziţia vizitatorilor nu numai diverse ajutoare ale interpretării, ci şi propria pricepere şi experienţă.
În cadrul noii muzeologii interesul pentru obiectul de muzeu este înlocuit cu interesul pentru vizitator, care devine astfel nucleul central al aproape întregii activităţi muzeale. El este beneficiarul activităţilor educative şi expoziţionale, lui îi sunt deschise larg porţile colecţiilor muzeale, lui îi sunt dedicate o serie de cunoştinţe deţinute de specialiştii din muzeu. Şi aceasta deoarece numărul şi calitatea vizitatorilor este măsura activităţii muzeale. În lumea actuală, când pe piaţa culturală se duce o luptă acerbă pentru acapararea unor noi şi cât mai largi categorii de public, dar şi fidelizarea acestora, muzeul intră în această competiţie cu eleganţa vremurilor trecute dar în haina modernităţii, uzând cu nonşalanţă de noile tehnologii, de noile metode pedagogice, de noile mijloace media sau de diversele ajutoare ale interpretării.
Dar în toată această luptă competiţională muzeul trebuie să-şi păstreze neştirbită prestanţa ştiinţifică. Totul este subordonat acestui principiu de onoare care a ghidat de-a lungul timpului munca muzeografului, de la cel amator al vremurilor de pionerat, până la cel specializat al zilelor noastre. Se recurge astfel atât la obiectul original, privit ca o punte peste timp, cât şi la obiectul virtual sau la replicile excelent executate, toate însă încărcate cu semnificaţii profunde şi cu informaţii nepreţuite pentru privitor.
Astfel, munca educativă, de diseminare a informaţiilor şi a cunoştinţelor istorice, artistice, etnografice etc. în rândul publicului vizitator constituie o prioritate a muncii muzeografilor, care încearcă de fiecare dată să-şi surprindă publicul cu noi metode şi mijloace educative, corelate însă cu cele şcolare, constituindu-se astfel într-o alternativă de învăţare şi educare. Și aceasta deoarece orice activitate desfășurată de specialistul de muzeu trebuie să aibă ca finalitate, în mod special, învățarea, dezvoltarea competențelor intelectuale, completarea cunoștințelor cu care vizitatorii vin în muzeu, astfel ca la ieșire să plece mai îmbogățiți din punct de vedere cognitiv și afectiv.
O deosebită importanţă prezintă şi legislaţia din domeniul muzeal și patrimonial izvorâtă din eforturile mondiale de repunere în drepturi a monumentelor istorice şi artistice ale omenirii, la umbra căreia se desfăşoară o mare parte a activităţii de muzeu, cum ar fi cea de păstrare, conservare şi restaurare a bunurilor culturale.
Şi, nu în ultimul rând, trebuie avută în vederea teoretizarea noilor sau vechilor concepte muzeale. De la muzeologie la muzeologizare şi patrimonializare drumul a fost lung, sinuos dar extrem de fructuos deoarece în „lupta” de idei au învins cele mai bune iar câştigul cel mai mare a fost al muzeului, ca veche instituţie de cultură care a apărat de-a lungul veacurilor, atât cât a putut, produsele creativităţii şi inventivităţii umane.
(Fragment din cartea Perspective şi interpretări ale muzeologiei şi patrimoniului în secolele XX-XXI, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2018)
CS I dr. habil. Gherghina Boda
Compartimentul de Cercetare şi Documentare în Studii Culturale
Secția de Marketing și Relații cu Publicul