A venit Moș Crăciun la muzeu cu multe daruri! 
La Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sărbătorile au adus materiale de promovare valoroase dedicate proiectelor atrase de Consiliul Județean Hunedoara, prin PNRR – Componenta C11 | Turism și Cultură, realizate în cadrul programului România Atractivă.
Prin amabilitatea reprezentantului România Atractivă, doamna Tomescu Lucia, muzeul a primit brosuri de promovare ale celor 12 rute cultural-turistice, instrumente moderne care sprijină descoperirea patrimoniului cultural și turistic al României și conectează vizitatorii la experiențe autentice, bine documentate și ușor de parcurs.
Aceste materiale contribuie la promovarea rutelor cultural-turistice, la creșterea vizibilității obiectivelor de patrimoniu și la valorificarea investițiilor realizate prin PNRR – Turism și Cultură, oferind publicului o experiență de explorare contemporană, interactivă și accesibilă.
