AVRAM IANCU - OMUL: Avram Iancu la școală

Avram Iancu la școală

E cald și bine în cămăruța construită din bile de brad tencuite cu pământ și pleavă, peste care s-a dat cu un strat de var. Miroase a jilav din cauza obielelor ude din picioarele copiilor, a sumanelor și a căciulilor îmbibate de apa provenită din ninsoarea căzută peste ei în drumul spre școală. S-au coborât cu greu spre a-și lumina mințile, de pe dealurile din jur, înfruntând nămeții până în brâu.

Prin ferestruicile cât palma, acoperite cu bășică de porc, abia dacă intră în încăpere câte o firavă rază de lumină. Pentru a spori lumina, Mihai Gomboș, un țăran mai luminat, care face pe dascălul, a mai aprins câteva mucuri de lumânare.

Cei câțiva prunci dornici să învețe buchiile, se apleacă peste cărțile aflate la îndemână, silabisind cu greu, cu poticneli, bâlbâieli și frunți asudate, câteva silabe… În schimb, Avrămuț a lui Alisandru Iancu, numai se joacă cu literele și cuvintele, de parcă s-ar fi născut gata învățat. E atât de isteț și de destoinic în tot ceea ce face, încât uimește pe toată lumea.

De aceea, tatăl său nu-l mai ținu mult la școala din Vidra, ci îl duse mai departe, la Neagra, la școala primară din localitate, unde era dascăl nașul său, Ionuț Candrea.

După primul an de școală este obiceiul ca elevii să dea un examen oral la care asistă oamenii mai de seamă ai ținutului.

Veni și rândul lui Avrămuț să răspundă. De cum păși în față, asistența rămase impresionată de figura copilului, pe care se putea citi istețimea, determinarea și siguranța. Chipul său oval era încadrat de un păr bălai, ca al mamei sale, iar ochii de un albastru adânc precum cerul unei zile de vară, aninat peste Pietrele Albe din spatele casei părintești, erau blânzi și inteligenți.

Dascălul începu să-i pună întrebări copilului, însă acesta, fără a se încurca sau a se intimida, îi dădea răspunsuri rapide și corecte. După fiecare răspuns, asistența îl răsplătea pe elev cu ropote de aplauze. Dar cu cât curgeau mai repede și mai multe întrebările dascălului, cu atât  parcă creștea și siguranța elevului, fără să-l pună în încurcătură niciuna dintre întrebări.

La urmă, toată asistența s-a ridicat în picioare, aplaudându-l. Ba mai mult, unul dintre cei prezenți a început să se caute în chimir, a scos un galben și l-a întins copilului zicând:

- Meriți o răsplată pentru asemenea cunoștințe! Nu am văzut un copil mai isteț ca tine!

Urmând exemplul, și alții din asistență au dat câte un galben copilului, care se simțea oarecum stânjenit de situație. De aceea, când lumea a început a se împrăștia, s-a dus la învățătorul său și i-a spus:

- Galbenii aceștia, nu mie mi se cuvin! Toată munca, strădania, vă aparțin, domnule învățător, precum și reușita mea de astăzi. De aceea, eu cred că acești galbeni vi se cuvin dumneavoastră, nicidecum mie.

Spunând acestea, Avrămuț puse galbenii, pe care-i strângea în pumn, pe masa învățătorului și o zbughi afară, grăbit să-și ajungă  tatăl care pornise către casă.     

Bibliografie: Horia Ursu, Avram Iancu,București, 1966; Ștefan Pascu, Avram Iancu, București, 1972.

Monica Cecilia Dușan, Muzeograf

Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad

Afară e mohorât, de aceea noi vă recomandăm cu drag să citiți noul editorial,„AVRAM IANCU LA ȘCOALĂ”, din seria AVRAM IANCU. OMUL, serie cu care v-am obișnuit deja de 2 săptămâni.

 

Monica Dușan a scris iar frumos, despre cum a fost Avram Iancu elev, la început în satul lui, apoi într-un alt loc potrivit pentru capacitățile sale intelectuale, descriind minunat, cum doar ea știe, mediul de învățare de atunci:

 

„E cald și bine în cămăruța construită din bile de brad tencuite cu pământ și pleavă, peste care s-a dat cu un strat de var. Miroase a jilav din cauza obielelor ude din picioarele copiilor, a sumanelor și a căciulilor îmbibate de apa provenită din ninsoarea căzută peste ei în drumul spre școală. S-au coborât cu greu spre a-și lumina mințile, de pe dealurile din jur, înfruntând nămeții până în brâu. Cei câțiva prunci dornici să învețe buchiile, se apleacă peste cărțile aflate la îndemână, silabisind cu greu, cu poticneli, bâlbâieli și frunți asudate, câteva silabe… În schimb, Avrămuț a lui Alisandru Iancu, numai se joacă cu literele și cuvintele, de parcă s-ar fi născut gata învățat. E atât de isteț și de destoinic în tot ceea ce face, încât uimește pe toată lumea. De aceea, tatăl său nu-l mai ținu mult la școala din Vidra, ci îl duse mai departe, la Neagra, la școala primară din localitate, unde era dascăl nașul său, Ionuț Candrea” (…).

 

Sperăm să vă încânte sufletul și mintea acest nou episod! și vă așteptăm săptămâna viitoare la un altul despre Avram Iancu!