Vernisaje

FRUCTIERĂ DACICĂ (Restaurare - Conservare) Recomandat

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : MCDR are sediul în Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

 

 

FRUCTIERĂ  DACICĂ

 

Restaurare - conservare 

Burz Carmen – expert restaurator ceramică

 

Fructiera dacică a fost lucrată la roată, din pastă fină, arsă inoxidant, acest lucru conferindu-i culoare gri şi a fost decorată prin lustruire, porţiunile mai deschise sub formă de cerc denotă acest lucru. Fragmentele ceramice ce intră în componența obiectului nostru sunt acoperite de resturi minerale, vegetale şi calcar, depuneri cauzate de compoziţia solului şi de existenţa vegetaţiei foarte dese, respectiv a zonei împădurite din incinta parcului cetății unde a fost descoperită cu ocazia săpăturii de salvare efectuată de specialiștii instituției noastre.   Partea superioară a obiectului prezintă porţiuni lipsă, elemente din buză sunt exfoliate, piciorul,  parţial deteriorat este desprins de restul obiectului. La partea inferioară a vasului se află o porţiune în formă de pâlnie cu buza în jos care dă stabilitate obiectului. Paralel cu aceasta, în partea superioară se află corpul fructierei cu aceiaşi formă, numai de dimensiuni diferite, respectiv duble.

Înălţimea obiectului este de 35 cm iar diametrul buzei este de 41 cm.

 

 

http://www.mcdr.ro/sectii-si-compartimente/sectia-de-restaurare-investigatii-conservare

https://www.youtube.com/watch?v=JkY8Uh03ME8

Media

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.