Micia

Situl roman Micia este situat în comuna Vețel din județul Hunedoara la 10 km vest de orașul Deva, pe malul stâng al Mureșului. Este vorba despre o așezare de epocă romană, care cuprinde o fortificație militară, așezarea civilă, precum și două necropole.

Micia se întinde spre vest până în fața defileului Dobra, spre est până în satul Mintia, spre sud până la poalele dealurilor de la Herepeia, iar spre sud-vest până lângă satul Vețel.

Situl roman a suferit mari distrugeri în 1806, când s-a construit șoseaua modernă Arad-Deva, între 1865-1879, când s-a construit calea ferată actuală și mai ales între anii 1969-1980 când a fost construită Termocentrala Mintia. Pe parcursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea numeroase monumente și piese din piatră de la Micia au fost spoliate de către familiile nobilire transilvănene și astăzi pot fi văzute pe domeniile castelelor și conacelor medievale de la Zam, Chimindia, Mintia, Rapolt, Brănișca, etc.

Primele sondaje arheologice au fost întreprinse la Micia în 1847, de către I. F. Neigebaur. Între 1880-1892, Societatea de istorie și arheologie din Deva a realizat săpături aici iar mai apoi, C. Daicoviciu a cercetat arheologic această zonă între 1929-1930. Lucrările au continuat în 1935, 1939, 1947 și 1948 sub conducerea lui O. Floca. Din anii ’60 și până în prezent, cercetările arheologice în diferite zone ale sitului au continuat sub conducerea unor specialiști, precum L. Mărghitan, L. Marinescu-Țeposu, L. Petculescu sau P. Damian.

Castrul de la Micia ce ocupa o suprafață de peste 6 ha, era amplasat strategic, în imediata apropiere a Defileului Dobra, zona unde dealurile crează o cale de acces foarte îngustă spre centrul Transilvaniei. Rolul trupelor militare cantonate aici era acelea de a împiedica înaintarea populațiilor sarmate pe Valea Mureșului, însă mobilitatea cavaleriei miciene o făcea aptă și în a intervenii pentru apărararea zonei aurifere din Munții Apuseni, sau chiar a capitalei de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

O serie de inscripții descoperite în special pe cărămizile confecționate de către soldați ne dau indicii că în castrul de la Micia ar fi staționat detașamente din mai mule trupe, printre care și vexilații ale Legiunii a XIII-a Gemina, însă trupele de bază ale acestei importante fortificații au fost: Cohors II Flavia Commagenorum, Ala I Hispanorum Campagonum și Numerus Maurorum Miciensium. Toate aceste trupe ridicau numărul efectivelor militare cantonate aici la peste 1500 de soldați auxiliari romani, cea mai mare parte a lor fiind călăreți.

View the embedded image gallery online at:
http://mcdr.ro/santiere-sistematice/micia#sigProIde8ed6d34c5