Expoziții și Evenimente

expozitii si evenimente

GLASS NOUVEAU - prima expoziţie de oglindă vitrată

Detalii Eveniment :


„Glass Nouveau”

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să vizitaţi, începând cu 8 aprilie 2017, expoziția de artă intitulată „Glass Nouveau”, amenajată în spațiile special destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia. Expoziţia prezintă publicului peste 30 de lucrări realizate de artistul Cristian Florin Anghelescu, fiind prima expoziție de oglinzi vitrate din Europa.

Este vorba despre „o serie de lucrări în care constați bucuria de a da formă unor suprafețe, de a regiza jocul culorilor, de a juxtapune în volutele inspirate din Jugendstil sau Art Nouveau fragmentele de sticlă care colorează și încadrează o oglindă. În fiecare lucrare, Cristian Anghelescu urmărește atât unitatea compozițională cât și pe cea cromatică, stabilind ritmuri prin care creează tensiuni dinamice pe care reușește să le subordoneze și să le integreze în ansamblul compozițional”, îl caracterizează pictorul Valentin Lădar.

La rândul său, dr. Alexandru Sonoc, șef de secție la Galeriile de Artă din cadrul Muzeul Național Brukenthal Sibiu, precizează că „oglinzile vitrate sunt consecința interesului pentru sticla Tiffany, produsă în perioada 1878-1933 de Tiffany Studios din New York, de designerul Louis Confort Tiffany. Aceste obiecte de artă decorative [...] inspirate eclectic de vitraliile medievale, de tradiția manufacturieră a mozaicului bizantin, a atelierelor de sticlărie orientale, bizantine și venețiene, de ornamentica clasicistă și de o sensibilitate romantică, au devenit astfel unul dintre produsele reprezentative ale acestei perioade. Păstrând legături cu tradiția din Belle Époque, oglinzile vitrate realizate cu pasiune și răbdare de către Cristian Florin Anghelescu readuc în atenția publicului, într-o manieră originală și creativă, aceste fragile obiecte, care ne bucură prin frumusețea designului, culorilor și efectelor de lumină”.

Evenimentul este susținut de Conacul Archia, Millefiori, PROC – Producători Români de Calitate, violonistul Dan Bălășoiu și Căsuța cu Vitralii.

Secția de Marketing și Relaţii cu Publicul

Citeşte mai departe ...

Familia Regala in Imagini

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub egida Consiliului Județean Hunedoara, organizează în perioada decembrie 2015 – februarie 2016 o interesantă expoziție de fotografie intitulată „Familia Regală a României în imagini”. Vernisajul expoziției care grupează fotografii realizate de Daniel Angelescu, fotograful oficial al Casei Regale, va avea loc în data de 17 decembrie 2015, începând cu ora 12.00, în Palatul Magna Curia din Deva.

Cu această ocazie vor fi prezentate publicului o serie de imagini din viața Familiei Regale a României, surprinse la cele mai importante evenimente din ultimii ani, dintre care amintim: Jubileul Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României (2009), Jubileul ASR Principelui Radu al României (2010) sau Jubileul Majestății Sale Regelui Mihai al României (2011). Fotografiile realizate pentru Familia Regală surprind spiritul unic al acestor evenimente de mare anvergură și impact, ce reunesc familii regale din toată Europa și personalități marcante ale vieții publice românești și sunt caracterizate de rigorile și demnitatea unui protocol de cel mai înalt nivel.

Citeşte mai departe ...

Exponatul lunii Aprilie

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2016, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii aprilie 2016 face parte din colecția de Istorie Modernă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, fiind reprezentat de o cană de propagandă din timpul primului război mondial. Astfel de obiecte erau folosite de propaganda militară atât pentru a îndemna tinerii să se înroleze în armată, cât și pentru a populariza ideea alianțelor „indestructibile”, alături de căni fiind utilizate batiste brodate, cărţi postale, schiţe, fotografii panoramice etc. Cana de propagandă expusă la Muzeul Civilizației Dacice și Roamne provine din Imperiul Austro-Ungar, fiind fabricată din porţelan alb, cu toartă, și are o înălţime de 9 cm, diametrul gurii de 8 cm iar diametrul bazei de 5,5 cm, rezultând o formă tronconică. Baza este ornamentată cu o bandă de decor în relief, iar deasupra acesteia se află o alta compusă din culorile rosu-alb-verde, reprezentând steagul ungar, arătând de fapt poziţia de egalitate pe care Ungaria o avea în cadrul alianţei. Însă punctul de atracţie îl constituie cei doi împăraţi și aliaţi Franz Joseph si Wilhelm al II-lea, prezentaţi în două medalioane poziţionate faţă în faţă, în partea centrală a canei. Împăraţii aliaţi în blocul Puterilor Centrale poartă uniforme militare de ceremonie, completate cu ordine și decoraţii. Fiecare medalion este mărginit de steagul statului căruia îi aparţine conducătorul, respectiv Austro-Ungaria și Germania. Produse în număr mare în timpul Primului Război Mondial, cănile de propagandă, pe care azi le mai putem vedea doar în colecţiile muzeale, ne transmit peste timp, imagini document ale alianţei fostelor imperii din centrul Europei.

Citeşte mai departe ...

Egiptul Faraonilor

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează joi, 17 martie 2016, vernisajul expoziției intitulate „Egiptul Faraonilor”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, la sediul instituției situat în Palatul Magna Curia. Scopul acestui demers este să ofere publicului vizitator o imagine asupra civilizației Egiptului din epoca faraonilor, prin expunerea celor aproximativ o sută de piese originale, la care se adaugă și câteva replici de obiecte precum și panouri informative și explicative. Expoziția este realizată în colaborare cu mai multe muzee din țară care dețin în patrimoniul lor obiecte din perioada amintită, printre aceste instituții numărându-se Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Județean Satu Mare și Muzeul Județean Mureș. Expoziția va putea fi vizitată la sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva în perioada 17 martie – 30 mai 2016.

Citeşte mai departe ...

Reprezentări, semne şi simboluri

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, organizează în perioada 21-23 aprilie 2016, cea de-a treia ediţie a simpozionului internaţional „Reprezentări, semne şi simboluri”. Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 21 aprilie 2016, de la ora 10.00, în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia, urmând ca apoi cei 30 de participanți să se deplaseze, în vederea susținerii comunicărilor, în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei. Colectivul de organizare al simpozionului, format din dr. Nicolae Cătălin Rişcuţa, dr. Iosif Vasile Ferencz și dr. Oana Tutilă Bărbat, a stabilit ca lucrările științifice prezentate în acest an să aibă ca numitor comun reprezentările, semnele și simbolurile care s-au regăsit de-a lungul diferitelor perioade istorice în viața de zi de cu zi, dorindu-se ca ulterior comunicările să fie publicate, în limba engleză, într-un volum care să se alăture celor editate în anii trecuți.

Citeşte mai departe ...

Exponatul lunii Mai

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 mai 2016, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii mai 2016 a intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane în toamna anului 2015, în urma executării lucrărilor de cercetare a unui sit arheologic denumit „Aldăcuţu Mic”, identificat în partea de sud-vest a oraşului Simeria, respectiv în hotarul de nord-est al satului Sântandrei. În urma acestor lucrări au fost identificate fundațiile din piatră ale mai multor clădiri aparținând unei ferme din perioada romană (sec. II-III d. Hr.). La vest de unul dintre aceste edificii a fost cercetată o structură ce se alipea unui zid roman. Construcția era puțin mai târzie, de dimensiuni reduse și având spațiul interior compartimentat, dispunea de fundații solide, din piatră legată cu mortar, în timp ce elevația fusese ridicată sub forma unor pereți din lemn și chirpici. Astfel, în cadrul inventarului arheologic descoperit se regăsește și un fund de vas de culoare cenușie ce are incizat, la exterior, semnul crucii înscris într-un cerc. Fragmentul ceramic în cauză, aparținând unui vas lucrat la roata olarului, poartă semnul crucii zgâriat în pasta deja arsă, fapt ce dovedește că în momentul realizării oalei, aceasta nu fusese predestinată unei utilizări cultice. Crucea a fost redată prin linii drepte, simple, baza ei având forma unui trapez. Dimensiunile semnului sunt de 2×1,7 cm, iar cercul care o înconjoară are diametrul de 4,1 cm. Această reprezentare, datată la finalul secolului al III-lea d. Hr., poate fi pusă în legătură cu formele incipiente ale creștinismului din spațiul carpatic, semne asemănătoare sau sub formă de chrismon (monograma lui Christos), fiind descoperite și în alte situri din apropiere, precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau Micia.

Citeşte mai departe ...

Istorie, Cultură și Cercetare

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara organizează în perioada 6-7 mai 2016,Conferința Științifică Internațională Istorie, Cultură și Cercetare, ediția I. Evenimentul reunește cadre didactice universitare și cercetători științifici din Chișinău (Republica Moldova), Quebec (Canada),Cluj-Napoca, Constanța, Târgu-Mureș, Craiova, București, Sibiu, Timișoara, Mediaș, Târgoviște, Făgăraș, Târgu-Jiu și Deva. Lucrările conferinței se vor desfășura pe două secțiuni: Istorie și Cultură și Cercetare, în cadrul cărora vor fi prezentate rezultatele cercetării din domeniile istorie, filosofie, antropologie, etnografie, istoria artei, economie, studii politice, muzeologie și patrimoniu etc. Paleta largă a subiectelor abordate de către participanți reflectă preocupările științifice ale acestora care acoperă cu succes palierele tematicii conferinței. Lucrările conferinței vor fi deschise vineri, 6 mai, la ora 9,30 în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia, urmate de o sesiune de lansări de carte. Printre acestea se numără: volumul colectiv al conferinței, Istorie, Cultură și Cercetare coordonat de cercetătorii științifici III Dumitru-Cătălin ROGOJANU și Gherghina BODA;Ținutul Pădurenilor. File de Istorie locală,Gherghina BODA; Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Andrei MARGA; Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică, Andrei MARGA; Nevoia de românism, Nicolae MELINESCU; Navigatorii români și amenințările pirateriei maritime. Studiu, Nicolae MELINESCU; Carol I și bipartidismul românesc (1866-1914),Cosmin Ștefan DOGARU; Byzantium- Constantinopolis (657 B.C.-A.D.641). A city of a millenary history,Mihail ZAHARIADE, Vasile MĂRCULEȚ; Revista Română de Studii Eurasiatice, anul XI, nr.1-2/2015. În plen își vor prezenta lucrările profesorii universitari Andrei Marga, George Niculescu, Sorin Liviu Damean și binecunoscutul jurnalist Nicolae Melinescu.

Citeşte mai departe ...

Piatra, formă și culoare

Detalii Eveniment :

  • Data: - -
  • Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
  • M.C.D.R.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează joi, 5 mai 2016, vernisajul unei expoziții de artă decorativă intitulată „Piatra, formă și culoare”, ce prezintă publicului 30 de lucrări realizate de artista Ioana Andrei. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în spațiile special destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia.

Expoziția se dorește a fi un alt fel de manifestare și de limbaj artistic, unice, cel puțin in România. Această artă deosebit de minuțioasă, reprezintă până astăzi o plăcută preocupare transformată într-un real meșteșug care presupune multă răbdare, migală și pasiune. „Ioana Andrei promovează un gen de artă vizuală cu o mare putere de expresie care rezultă din simțirea pietrei la un nivel care transcende senzorial și îmbină adresarea simplă, vizavi de perceperea materialului brut, cu un sentiment al complexității unui univers prea puțin explorat până în prezent. Artista folosește în mod insolit pietrele albe din Mediterana, negre din Malaga, roșii, verzi, albastre, ocru sau gri din râurile Munților Carpați, pentru transmiterea de emoții și sentimente, eliberând energiile acumulate de lava înghețată și șlefuită de apa munților și a mărilor de-a lungul mileniilor. Aplicând în mod instinctual principiile artelor decorative – repetiția, alternanța, ritmurile ascendente sau descendente – creează armonii cromatice în game calde pe care le întâlnim în subiecte de inspirație zoomorfă, vegetală, antropomorfă. O altă sursă de inspirație o constituie arta populară românească, cu trimiteri către arta brâncușiană – coloana infinitului”, afirmă curatorul expoziției, Camelia Gabor, muzeograf în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS