Expoziții și Evenimente

expozitii si evenimente

Expoziţia "ORĂŞTIA ŞI MAREA UNIRE" - Orăştie, 14.11.2018 - 14.12.2018 Recomandat

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : ORĂŞTIE - Sinagoga
  • M.C.D.R.

 

COMUNICAT

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva și Primăria Municiupiului Orăștie, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara vă invită să vizitaţi începând cu miercuri 14 noiembrie 2018, ora 1200 expoziția „Orăștia și Marea Unire”, realizată de către Secția de Etnografie și Artă Populară Orăștie, la Sinagoga din Municipiul Orăștie.

„Prin fotografii, piese muzeale, reconstituiri ambientale și mijloace audio – vizuale, sunt ilustrate momentele semnificative prin care orăștienii și-au adus contribuția la împlinirea visului de unire a tuturor românilor. Tradițiile seculare și contribuția fundamentală a unor mari personalități precum Ioan Mihu și Aurel Vlad, activitatea publicistică în limba română și cărțile tipărite, asociațiile culturale, industriale și economice, ale românilor din Orăștie au pregătit starea de spirit în favoarea ideii de unitate națională. Activismul politic își găsește expresia în alegerea lui Aurel Vlad ca prim deputat cu program național, în Parlamentul de la Budapesta. În perioada octombrie – decembrie 1918, fruntașii vieții culturale și politice românești din Orăștie și împrejurimi au contribuit prin acțiunea lor la organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia”, susține dr. Mihai Căstăian, curatorul expoziției.

Expoziția „Orăștia și Marea Unire” se încadrează în șirul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri și poate fi vizitată în perioada 14 noiembrie – 14 decembrie 2018, la Sinagoga din Municipiul Orăștie.

Vă așteptăm!

Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul

 

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.