Arhivă

SIMPOZION INTERNAȚIONAL „REPREZENTĂRI, SEMNE ȘI SIMBOLURI”, EDIȚIA A IV-A, Deva, 9-11 mai 2019

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : Palatul Magna Curia, Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

COMUNICAT

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara organizează în perioada 9-11 mai 2019, cea de-a patra ediție a simpozionului internațional „Reprezentări, Semne și Simboluri”.

Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 9 mai, ora 10.00 în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia.

La fel ca în anii precedenți, comunicările prezentate în cadrul acestui eveniment științific se vor concentra pe arheologia simbolului, din preistorie până în evul mediu, acoperind o gamă variată de teme și abordări. Pe lângă arheologi din țară, deja consacrați sau aflați la începutul carierei, anul acesta și-au anunțat participarea specialiști de la prestigioase instituții de profil din Germania, Serbia și Coreea de Sud.

Lucrările simpozionului se vor desfășura în municipiul Brad, iar participanții vor cunoaște câteva dintre principalele monumente și locații culturale din zonă, prin intermediul unor excursii documentare.

Colectivul de organizare al simpozionului este format din dr. Nicolae Cătălin Rişcuţa, dr. Oana Tutilă, dr. Cătălin Cristescu și dr. Antoniu Tudor Marc.

Vă așteptăm!

Secția de Marketing și Relaţii cu Publicul

 

https://www.youtube.com/watch?time_continue=10&v=UFpX5hUSSmQ

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.