Arhivă

Vernisajul expoziţiei de restaurare "ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL"

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : Deva - Palatul Magna Curia, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

 

COMUNICAT

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită să participați miercuri, 26 septembrie 2018, la vernisajul expoziției intitulate Anul European al Patrimoniului Cultural. Evenimentul Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în Palatul Magna Curia, fiind organizat de către colectivul Secţiei de Restaurare, Investigaţii, Conservare din cadrul MCDR Deva.

În Anul European al Patrimoniului Cultural dorim să atragem atenția asupra importanței și a modului de protejare și promovare a tuturor vestigiilor istorice. Prin restaurarea și conservarea patrimoniului, în cazul nostru a celui mobil, contribuim la păstrarea pe termen lung a informațiilor cu valoare universală pentru noi ca indivizi, pentru comunitățile și societățile noastre și să le transmitem generațiilor viitoare”, declară responsabilul de proiect, Ioana Popițiu, şeful Secţiei Restaurare-Investigaţii-Conservare din cadrul MCDR.

Expoziția va putea fi vizitată până în data de 26 octombrie 2018 și cuprinde obiecte  restaurate  în  laboratoarele MCDR pe parcursul anului 2018. Piesele expuse sunt pe suport metal, ceramică și hârtie, distribuția lor fiind următoarea: 35 obiecte de ceramică, 33 obiecte metal și 2 cărți.

Vă așteptăm!

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.