INELUL DIN AUR CU GEMĂ - proiectul PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : MCDR are sediul în Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

 

     

COMUNICAT

 

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva vă invită să descoperiți, virtual, o nouă PIESĂ REPREZENTATIVĂ din colecțiile sale.

Azi este vorba despre  INELUL DIN AUR CU GEMĂ, de la Micia.

Iată  povestea acestui obiect, spusă, atât de captivant, de către arheolog dr. Oana Tutilă, Secția de Arheologie:

[…]  Ineluș-învârtecuș/ cu smaragdul jucăuș […]

 

Ieri mi-a încolțit în minte un gând: să-ți spun povestea lui sau atât cât știu din ea, doar atât cât el a apucat să-mi șoptească când l-am așezat, cu câțiva ani în urmă, între alte podoabe romane din a cincea vitrină a camerei de tezaur. Povestea inelului cu gemă de la Micia. Trebuie să-ți mărturisesc că m-a intrigat de la început forma ciudată a verigii; nu-i un inel rotund, ca acelea cu care eu și cu tine suntem obișnuiți. Are mai degrabă forma unei piulițe cu nouă laturi. Exact! Dar cel mai tare m-a amuzat cum a fost gravat personajul grăsuț în piatra cărămizie. Dacă nu aș ști că trebuie să fii om mare, priceput și cu talent ca să faci astfel de lucruri, aș fi jurat că un copil a zgâriat piatra în joacă și a muncit o vreme până i-a ieșit desenul – un băiețel cu aripioare și picioare strâmbe, care seamănă mai degrabă cu niște copite. Fără prea mult tact, i-a așezat în mâini niște obiecte interpretabile (oamenii de știință le numesc atribute J). Trebuie să mă crezi pe cuvânt când îți zic că în imagine e Amor, zis și Cupidon. Da-da, chiar el, zeul poznaș al iubirii!

Inelul mi-a mai șoptit cum a fost descoperit. Într-o zi ploioasă de toamnă, cineva l-a trezit din amorțeală, l-a întors pe toate părțile și, într-un final, l-a dus la muzeu. Ședea de multe veacuri în sarcofagul rece și nu a putut să-mi dezvăluie ce căuta acolo. O fi jurat cu mult timp în urmă să nu zică mai mult decât e necesar, iar eu trebuie să respect legământul lui. Văzând din nou lumina zilei, a știut că nu va mai împodobi niciodată o mână și că destinul său era acum altul…

Povestea micuței bijuterii poate fi scrisă și rescrisă. De asta ne ocupăm noi, arheologii. Dar pe stăpânul inelului nu am cum să-l mai aflu nici dacă fac un descântec!

  

Ineluş-învârtecuş,

Moarte, joc cu lunecuş,

În ce inelar căzuşi ?

 

Juvaerul tău de fum

Toate le preschimbă-n scrum,

Că podoaba-ţi de nălucă

Pică-n deget şi-l usucă...

[…]

(Radu Gyr, Ineluş-învârtecuş, Balade, 1943)

 

Inelul din aur cu gemă diametru inel=1,2 cm; lățime max.=0,4 cm; diametru caboșon=0,9 cm), a fost descoperit la Micia (Vețel), în necropola de est. În octombrie 1974, în timpul săpării unei fundații lângă stația de pompe, au fost descoperite un sarcofag din andezit roșu de Măgura Uroiului, de mici dimensiuni (inelul de aur a constituit singura piesă de inventar) și un mormânt de cărămidă, în care s-au găsit un urcior, patru opaițe și câteva cuie.

Piesa face parte din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (nr. inv. 23487) și este expus în Palatul Magna Curia, în sala dedicată obiectelor de tezaur.

Inelul cu veriga de formă nonagonală, are încastrată în chatonul sudat o gemă circulară din jaspis roșu, provenit cel mai probabil dintr-o sursă locală. Pe suprafața plană a pietrei a fost gravat schematic Amor întors spre stânga, cu aripioare și ținând în mâini atribute greu de identificat (o torță orientată în jos sau un pedum într-o mână, iar în cealaltă nu este exclus să fie un fluture redat extrem de stângaci). Sub picioare este marcată linia pământului. Piesa face parte, cel mai probabil, din producția locală de bijuterii și pietre gravate și este datată în secolele II-III p. Chr.

 

Dacă vrei să afli și mai multe despre inelul nostru, precum și despre alte pietre gravate sau inele cu gemă descoperite la Vețel, dar care se află în colecțiile altor muzee din țară și din străinătate, iată câteva referințe bibliografice:

- Lucia Țeposu-David, Gemele și cameele din Muzeul arheologic din Cluj, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, București, 1960, p. 525-534.

- Maria Vîrtopeanu, Două morminte romane descoperite la Micia, în Sargetia, XI-XII, 1974-1975, p. 111-116.

https://drive.google.com/file/d/0Bz0TJ_SO1ak6NWxGYkJKbFFRS3c/view

- Tamás Gesztelyi, Antike Gemmen im Ungarischen Nationalmuseum, Budapest, 2000.

- Ioan Andrițoiu, Necropolele Miciei, Timișoara, 2006.

 

Text și concept grafic: dr. Oana Tutilă, secția de Arheologie

 

Foto: Marius Mîndruțău

©Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Oana Tutilă, Marius Mîndruțău

 

Mulțumiri dr. Mihaela Simion, MNIR, responsabilul șantierului sistematic Micia, și dr. Cătălin Cristescu, MCDR.

Citeşte mai departe ...

INELUL DIN AUR CU GEMĂ - proiectul PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : MCDR are sediul în Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

 

     

COMUNICAT

 

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva vă invită să descoperiți, virtual, o nouă PIESĂ REPREZENTATIVĂ din colecțiile sale.

Azi este vorba despre  INELUL DIN AUR CU GEMĂ, de la Micia.

Iată  povestea acestui obiect, spusă, atât de captivant, de către arheolog dr. Oana Tutilă, Secția de Arheologie:

[…]  Ineluș-învârtecuș/ cu smaragdul jucăuș […]

 

Ieri mi-a încolțit în minte un gând: să-ți spun povestea lui sau atât cât știu din ea, doar atât cât el a apucat să-mi șoptească când l-am așezat, cu câțiva ani în urmă, între alte podoabe romane din a cincea vitrină a camerei de tezaur. Povestea inelului cu gemă de la Micia. Trebuie să-ți mărturisesc că m-a intrigat de la început forma ciudată a verigii; nu-i un inel rotund, ca acelea cu care eu și cu tine suntem obișnuiți. Are mai degrabă forma unei piulițe cu nouă laturi. Exact! Dar cel mai tare m-a amuzat cum a fost gravat personajul grăsuț în piatra cărămizie. Dacă nu aș ști că trebuie să fii om mare, priceput și cu talent ca să faci astfel de lucruri, aș fi jurat că un copil a zgâriat piatra în joacă și a muncit o vreme până i-a ieșit desenul – un băiețel cu aripioare și picioare strâmbe, care seamănă mai degrabă cu niște copite. Fără prea mult tact, i-a așezat în mâini niște obiecte interpretabile (oamenii de știință le numesc atribute J). Trebuie să mă crezi pe cuvânt când îți zic că în imagine e Amor, zis și Cupidon. Da-da, chiar el, zeul poznaș al iubirii!

Inelul mi-a mai șoptit cum a fost descoperit. Într-o zi ploioasă de toamnă, cineva l-a trezit din amorțeală, l-a întors pe toate părțile și, într-un final, l-a dus la muzeu. Ședea de multe veacuri în sarcofagul rece și nu a putut să-mi dezvăluie ce căuta acolo. O fi jurat cu mult timp în urmă să nu zică mai mult decât e necesar, iar eu trebuie să respect legământul lui. Văzând din nou lumina zilei, a știut că nu va mai împodobi niciodată o mână și că destinul său era acum altul…

Povestea micuței bijuterii poate fi scrisă și rescrisă. De asta ne ocupăm noi, arheologii. Dar pe stăpânul inelului nu am cum să-l mai aflu nici dacă fac un descântec!

  

Ineluş-învârtecuş,

Moarte, joc cu lunecuş,

În ce inelar căzuşi ?

 

Juvaerul tău de fum

Toate le preschimbă-n scrum,

Că podoaba-ţi de nălucă

Pică-n deget şi-l usucă...

[…]

(Radu Gyr, Ineluş-învârtecuş, Balade, 1943)

 

Inelul din aur cu gemă diametru inel=1,2 cm; lățime max.=0,4 cm; diametru caboșon=0,9 cm), a fost descoperit la Micia (Vețel), în necropola de est. În octombrie 1974, în timpul săpării unei fundații lângă stația de pompe, au fost descoperite un sarcofag din andezit roșu de Măgura Uroiului, de mici dimensiuni (inelul de aur a constituit singura piesă de inventar) și un mormânt de cărămidă, în care s-au găsit un urcior, patru opaițe și câteva cuie.

Piesa face parte din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (nr. inv. 23487) și este expus în Palatul Magna Curia, în sala dedicată obiectelor de tezaur.

Inelul cu veriga de formă nonagonală, are încastrată în chatonul sudat o gemă circulară din jaspis roșu, provenit cel mai probabil dintr-o sursă locală. Pe suprafața plană a pietrei a fost gravat schematic Amor întors spre stânga, cu aripioare și ținând în mâini atribute greu de identificat (o torță orientată în jos sau un pedum într-o mână, iar în cealaltă nu este exclus să fie un fluture redat extrem de stângaci). Sub picioare este marcată linia pământului. Piesa face parte, cel mai probabil, din producția locală de bijuterii și pietre gravate și este datată în secolele II-III p. Chr.

 

Dacă vrei să afli și mai multe despre inelul nostru, precum și despre alte pietre gravate sau inele cu gemă descoperite la Vețel, dar care se află în colecțiile altor muzee din țară și din străinătate, iată câteva referințe bibliografice:

- Lucia Țeposu-David, Gemele și cameele din Muzeul arheologic din Cluj, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, București, 1960, p. 525-534.

- Maria Vîrtopeanu, Două morminte romane descoperite la Micia, în Sargetia, XI-XII, 1974-1975, p. 111-116.

https://drive.google.com/file/d/0Bz0TJ_SO1ak6NWxGYkJKbFFRS3c/view

- Tamás Gesztelyi, Antike Gemmen im Ungarischen Nationalmuseum, Budapest, 2000.

- Ioan Andrițoiu, Necropolele Miciei, Timișoara, 2006.

 

Text și concept grafic: dr. Oana Tutilă, secția de Arheologie

 

Foto: Marius Mîndruțău

©Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Oana Tutilă, Marius Mîndruțău

 

Mulțumiri dr. Mihaela Simion, MNIR, responsabilul șantierului sistematic Micia, și dr. Cătălin Cristescu, MCDR.

Citeşte mai departe ...

INELUL DIN AUR CU GEMĂ - proiectul PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : MCDR are sediul în Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

 

     

COMUNICAT

 

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva vă invită să descoperiți, virtual, o nouă PIESĂ REPREZENTATIVĂ din colecțiile sale.

Azi este vorba despre  INELUL DIN AUR CU GEMĂ, de la Micia.

Iată  povestea acestui obiect, spusă, atât de captivant, de către arheolog dr. Oana Tutilă, Secția de Arheologie:

[…]  Ineluș-învârtecuș/ cu smaragdul jucăuș […]

 

Ieri mi-a încolțit în minte un gând: să-ți spun povestea lui sau atât cât știu din ea, doar atât cât el a apucat să-mi șoptească când l-am așezat, cu câțiva ani în urmă, între alte podoabe romane din a cincea vitrină a camerei de tezaur. Povestea inelului cu gemă de la Micia. Trebuie să-ți mărturisesc că m-a intrigat de la început forma ciudată a verigii; nu-i un inel rotund, ca acelea cu care eu și cu tine suntem obișnuiți. Are mai degrabă forma unei piulițe cu nouă laturi. Exact! Dar cel mai tare m-a amuzat cum a fost gravat personajul grăsuț în piatra cărămizie. Dacă nu aș ști că trebuie să fii om mare, priceput și cu talent ca să faci astfel de lucruri, aș fi jurat că un copil a zgâriat piatra în joacă și a muncit o vreme până i-a ieșit desenul – un băiețel cu aripioare și picioare strâmbe, care seamănă mai degrabă cu niște copite. Fără prea mult tact, i-a așezat în mâini niște obiecte interpretabile (oamenii de știință le numesc atribute J). Trebuie să mă crezi pe cuvânt când îți zic că în imagine e Amor, zis și Cupidon. Da-da, chiar el, zeul poznaș al iubirii!

Inelul mi-a mai șoptit cum a fost descoperit. Într-o zi ploioasă de toamnă, cineva l-a trezit din amorțeală, l-a întors pe toate părțile și, într-un final, l-a dus la muzeu. Ședea de multe veacuri în sarcofagul rece și nu a putut să-mi dezvăluie ce căuta acolo. O fi jurat cu mult timp în urmă să nu zică mai mult decât e necesar, iar eu trebuie să respect legământul lui. Văzând din nou lumina zilei, a știut că nu va mai împodobi niciodată o mână și că destinul său era acum altul…

Povestea micuței bijuterii poate fi scrisă și rescrisă. De asta ne ocupăm noi, arheologii. Dar pe stăpânul inelului nu am cum să-l mai aflu nici dacă fac un descântec!

  

Ineluş-învârtecuş,

Moarte, joc cu lunecuş,

În ce inelar căzuşi ?

 

Juvaerul tău de fum

Toate le preschimbă-n scrum,

Că podoaba-ţi de nălucă

Pică-n deget şi-l usucă...

[…]

(Radu Gyr, Ineluş-învârtecuş, Balade, 1943)

 

Inelul din aur cu gemă diametru inel=1,2 cm; lățime max.=0,4 cm; diametru caboșon=0,9 cm), a fost descoperit la Micia (Vețel), în necropola de est. În octombrie 1974, în timpul săpării unei fundații lângă stația de pompe, au fost descoperite un sarcofag din andezit roșu de Măgura Uroiului, de mici dimensiuni (inelul de aur a constituit singura piesă de inventar) și un mormânt de cărămidă, în care s-au găsit un urcior, patru opaițe și câteva cuie.

Piesa face parte din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (nr. inv. 23487) și este expus în Palatul Magna Curia, în sala dedicată obiectelor de tezaur.

Inelul cu veriga de formă nonagonală, are încastrată în chatonul sudat o gemă circulară din jaspis roșu, provenit cel mai probabil dintr-o sursă locală. Pe suprafața plană a pietrei a fost gravat schematic Amor întors spre stânga, cu aripioare și ținând în mâini atribute greu de identificat (o torță orientată în jos sau un pedum într-o mână, iar în cealaltă nu este exclus să fie un fluture redat extrem de stângaci). Sub picioare este marcată linia pământului. Piesa face parte, cel mai probabil, din producția locală de bijuterii și pietre gravate și este datată în secolele II-III p. Chr.

 

Dacă vrei să afli și mai multe despre inelul nostru, precum și despre alte pietre gravate sau inele cu gemă descoperite la Vețel, dar care se află în colecțiile altor muzee din țară și din străinătate, iată câteva referințe bibliografice:

-Lucia Țeposu-David, Gemele și cameele din Muzeul arheologic din Cluj, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, București, 1960, p. 525-534.

-Maria Vîrtopeanu, Două morminte romane descoperite la Micia, în Sargetia, XI-XII, 1974-1975, p. 111-116.

https://drive.google.com/file/d/0Bz0TJ_SO1ak6NWxGYkJKbFFRS3c/view

-Tamás Gesztelyi, Antike Gemmen im Ungarischen Nationalmuseum, Budapest, 2000.

-Ioan Andrițoiu, Necropolele Miciei, Timișoara, 2006.

 

Text și concept grafic: dr. Oana Tutilă, secția de Arheologie

 

Foto: Marius Mîndruțău

©Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Oana Tutilă, Marius Mîndruțău

 

Mulțumiri dr. Mihaela Simion, MNIR, responsabilul șantierului sistematic Micia, și dr. Cătălin Cristescu, MCDR.

 

 

Citeşte mai departe ...

“Zile de lucru și de sărbătoare în luna mai. Însemnările lui Gorcea Marcu, țăran din Ribița, mai, 1982 și 1984”

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Bra, str. Cloșca, nr. 4
  • M.C.D.R.

 

 

COMUNICAT

 

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva prin Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, ne prezintă astăzi, câteva pagini din jurnalul lui Gorcea Marcu, în care este detaliat „calendarul popular” al activităților agricole din luna  mai, a anilor 1982 și 1984.

 

Zile de lucru și de sărbătoare în luna mai.

Însemnările lui Gorcea Marcu, țăran din Ribița, mai, 1982 și 1984”

 

˂˂În satul tradițional de altădată, viața oamenilor se desfășura între coordonate stabile, jalonate de sărbătorile religioase și de lucrările agricole care trebuiau executate în funcție de anotimpuri, cele din urmă depinzând însă, într-o mare măsură, de fenomenele meteorologice manifestate în intervalele respective.

Existența calendarului ca instrument de măsurare a timpului, are menirea de a pune de acord varietatea activităților umane cu fenomenele repetabile ale mediului terestru și cosmic. Astfel, din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au pus de acord viața, prin intermediul calendarului, cu marile ritmuri ale naturii.

Însă, paralel cu un „calendar oficial”, recunoscut de stat și biserică, în România a supraviețuit până la începutul secolului al XX-lea și un „calendar neoficial”, denumit de etnologi „Calendar popular”. Acest calendar cuprinde informații practice, marcate de sărbători și obiceiuri, despre întreaga activitate ce se cerea efectuată pe sezoane, pe luni, săptămâni, zile: aratul, semănatul, urcatul sau coborâtul oilor de la munte, zilele favorabile sau nefaste pentru diverse activități, etc. Pentru toate aceste informații, Calendarul popular era considerat o sursă vastă de cunoștințe utile, pentru orice bun gospodar din lumea satului românesc de altădată.

Deși însemnările lui Gorcea Marcu vin dintr-o perioadă în care satul românesc se afla într-o accentuată fază de disoluție (1982-1984), de pierdere a tradițiilor și cunoștințelor străvechi, regăsim în aceste note sumare, dar de fiecare zi, aceeași acordare a țăranilor conservatori cu ritmurile naturii, cu fenomenele meteo, cu un calendar popular al lucrărilor agricole ce trebuiau efectuate în anumite momente ale anului, așa cum se moșteniseră ele „din bătrâni”. De asemenea, ele continuă o tradiție a intelectualilor și a fruntașilor satului din secolul al XIX-lea, de consemnare a unor fapte, întâmplări, trăiri din viața de zi cu zi, a unor evenimente importante  într-un jurnal.

Din însemnările sale se observă importanța majoră pe care el o acordată fenomenelor meteorologice, fenomene care aveau o influență majoră asupra recoltelor viitoare. Soarele, căldura și ploile venite la vreme, aduceau îndestulare în gospodărie, iar munca trudnică de zi cu zi, nu era făcută în zadar. Sau din contră, vremurile neprielnice, puteau aduce sărăcie, chiar foamete.

Născut în anul 1910, Gorcea Marcu a fost unul dintre țăranii de vază ai satului Ribița, bun gospodar, cu terenuri bine lucrate și animale multe și frumoase. Din păcate, nu a avut copii, iar perioada comunistă venită peste fruntașii satului cu tot felul de șicane și opresiuni, l-au făcut să se încăpățâneze într-un conservatorism, care la un moment dat l-a transformat într-un personaj ciudat, care respingea tot ceea ce era nou. A umblat încălțat în opinci până prin anii 80, iar în casa sa, nemodernizată, este astăzi amenajat Punctul Muzeistic „Lada de zestre”˃˃ menționează Monica Dușan, muzeograf, Secția de Istorie și Artă, Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad.

 

Secția de Marketing și Relații cu Publicul

Foto: Monica Dușan

 

http://www.brad.mcdr.ro/

 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS